Comisia Europeană a propus ieri, 9 iunie, un regulament care permite îmbunătățirea temporară a accesului pe piață pentru celelalte șapte produse din Moldova care fac încă obiectul unor contingente tarifare la intrarea în UE. Acesta este un gest de solidaritate a UE menit să ajute Moldova să facă față pierderii principalelor sale piețe și centre de tranzit pentru aceste produse agricole esențiale ca urmare a războiului de agresiune nejustificată purtat de Rusia împotriva Ucrainei.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Agresiunea neprovocată și nejustificată a Rusiei afectează în mod grav nu numai economia Ucrainei, ci și pe cea a vecinilor săi și a vecinilor noștri, în acest caz Moldova. Decizia de astăzi, care a mărit de peste două ori cantitățile a șapte contingente pentru principalele exporturi agricole din Republica Moldova, este un semn tangibil al solidarității UE.”
Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene și comisar pentru comerț, a declarat: „Capacitatea Moldovei de a face schimburi comerciale cu întreaga lume a fost afectată grav de războiul violent și ilegal declanșat de Rusia. Prin facilitarea accesului pe piață al principalelor produse agricole, UE ajută Moldova să redirecționeze schimburile comerciale afectate. Acest lucru îi va ajuta în mod direct pe producătorii moldoveni, sprijinind reziliența economică a țării în actualele circumstanțe dificile. UE își intensifică încă o dată eforturile de sprijinire a unui vecin european.”
Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, a declarat: „Sper că această măsură fără precedent îi va ajuta pe producătorii moldoveni să atenueze unele dintre presiunile pieței pe termen scurt. Pe termen lung, îi încurajăm pe omologii noștri moldoveni să investească în capacități de prelucrare și în producția cu o valoare adăugată mai mare. Creșterea în continuare a calității produselor lor va contribui la consolidarea poziției producătorilor moldoveni pe piața UE. Suntem pregătiți să oferim asistență tehnică în acest sens.”
Practic, toate produsele moldovene pot intra deja în UE fără tarife vamale în cadrul zonei de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare UE-Moldova (DCFTA).
Măsurile propuse acoperă celelalte șapte produse pentru care exporturile din Moldova către UE nu sunt încă complet liberalizate: prune, struguri de masă, mere, tomate, usturoi, cireșe și suc de struguri. Regulamentul mărește de peste două ori– pentru o perioadă de un an – cantitățile din aceste produse care pot fi importate fără taxe vamale din Moldova în UE. Volumele potențial scutite de taxe vamale vor fi acum în valoare de aproximativ 55 de milioane EUR, inclusiv aproximativ 10 milioane EUR pentru prune și 27 de milioane EUR pentru struguri de masă.
Această liberalizare suplimentară a importurilor în UE îi va ajuta pe producătorii și exportatorii moldoveni să depășească pierderile de pe piață pe care le-au suferit ca urmare a războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Alături de accesul sporit la transportul rutier în UE (în prezent în curs de negociere între Moldova și UE), liberalizarea ar trebui să faciliteze în mod considerabil exportul de produse moldovene către și prin UE. În plus, suntem deschiși să discutăm despre continuarea liberalizării reciproce, ceea ce ar face ca UE și Moldova să avanseze cu încă un pas în direcția liberalizării totale a comerțului.
Etapele următoare
În prezent, propunerea trebuie să fie analizată și aprobată de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene.
Context
Republica Moldova beneficiază începând din 2014 de un acord de asociere cu UE, inclusiv de acordul privind zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare (DCFTA). Acest sistem comercial preferențial a permis Moldovei să profite de eliminarea tarifelor la exporturile către UE ale tuturor mărfurilor, cu excepția a șapte produse agricole. Moldova se bucură, de asemenea, de un acces sporit la piața serviciilor din UE și de condiții de investiții mai bune. La rândul său, Moldova s-a angajat să își apropie legislația de acquis-ul UE într-o gamă largă de domenii.
Măsurile temporare și excepționale propuse astăzi de Comisia Europeană vor sprijini și vor stimula în continuare fluxurile comerciale existente din Moldova către UE și vor sprijini economia Moldovei. Acest lucru este în conformitate cu principalele obiective ale Acordului de asociere, care sunt de a stabili condițiile pentru consolidarea relațiilor economice și comerciale, conducând la integrarea treptată a Moldovei pe piața internă a UE, precum și de a contribui la consolidarea democrației și a stabilității politice, economice și instituționale în Moldova.
De asemenea, UE sprijină Moldova cu asistență financiară semnificativă pentru a ajuta această țară să facă față situației create de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Pentru informații suplimentare
Textul regulamentului propus
Acordul de asociere UE-Moldova
Solidaritatea UE cu Moldova
Negocierile dintre Moldova și UE privind liberalizarea transportului rutier
Sursa: UE facilitează creșterea exporturilor de produse agricole din Republica Moldova