Platforma de sprijin a UE este o platformă operațională care va susține cooperarea în materie de securitate internă și de gestionare a frontierelor dintre UE, agențiile sale, statele membre și autoritățile moldovene. Centrul va fi înființat la Chișinău și coordonat de către Delegația Uniunii Europene în Moldova.
Obiectivul platformei de sprijin a UE va fi de a susține aplicarea legii și gestionarea frontierelor în Moldova prin coordonarea asistenței acordate de UE și de statele sale membre, prin sprijinirea mecanismelor existente și prin identificarea nevoilor autorităților moldovene.
Ca parte a pachetului cuprinzător de sprijin din partea UE pentru Moldova, platforma de sprijin a UE va avea următoarele obiective:
să coordoneze sprijinul pe care UE și statele sale membre îl acordă Moldovei pentru ca aceasta să consolideze aplicarea legii și gestionarea frontierelor;să pună la dispoziția autorităților moldovene un „ghișeu unic” care să furnizeze setul cuprinzător de măsuri de sprijin pe care UE și statele sale membre le oferă Moldovei în ceea ce privește securitatea internă și gestionarea frontierelor;să susțină mecanismele existente privind securitatea internă și gestionarea frontierelor, în special sprijinul pe care Europol îl oferă în ceea ce privește schimbul de informații, analiza și cooperarea operațională, și pe care Frontex și Misiunea UE de asistență la frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM) îl oferă în ceea ce privește gestionarea frontierelor, în special în ceea ce privește depistarea traficului de arme de foc și combaterea traficului de persoane, precum și sprijinul operațional prin intermediul Platformei multidisciplinare europene împotriva amenințărilor infracționale (EMPACT); să identifice nevoile autorităților moldovene în ceea ce privește consolidarea capacităților pentru asigurarea respectării legii și gestionarea frontierelor, sprijinind programarea instrumentelor de finanțare ale UE.Centrul va avea funcțiuni în cele șase domenii prioritare: traficul de arme de foc, introducerea ilegală de migranți, traficul de persoane, prevenirea și combaterea terorismului și a extremismului violent, criminalitatea informatică și traficul de droguri.
Prima reuniune operațională a platformei a avut loc astăzi, în același timp cu lansarea politică a inițiativei, și s-a axat pe abordarea amenințărilor reprezentate de traficul de arme de foc. Pentru mai multe informații, puteți consulta comunicatul nostru de presă aici.