Românii din străinătate au fost niște eroi la alegerile prezidențiale pentru că au stat cu orele la cozi ca să voteze la prezidențiale. Și au făcut acest sacrificiu mai ales pentru că au simțit că sunt furați și că li se ia un drept fundamental, acela de a-și decide soarta singuri.

Din păcate, însă, nu vedem aceeași atitudine la alegerile parlamentare care ne influențează tuturor viața, mai mult decât instituția prezidențială. Nu mergem la vot din comoditate și mai ales pentru că politică locală și parlamentară nu este la fel de epică, precum cea prezidențială. Ca să nu ascundem faptul că de fapt nici nu urmărim traiectoria candidaților (deseori pe bună dreptate), preluăm tradiționalele lozinci: „toți sunt la fel”, „nu vor decât voturi” și „nu am eu treabă cu politica”. Da, dar s-ar putea să aibă politica treabă cu noi.

Dacă la parlamentare, cel puțin în Spania au votat sub 1 la sută dintre români, la alegerile locale spaniole nu suntem mult mai vizibili. Pe deasupra, s-a împământenit ideea că românii nu votează și că nu reacționează la stimulii obișnuiți din sfera politică, nici măcar atunci când le fac bine (vezi parcela oferită bisericii din Alcalá).

Nu obosesc să amintesc exemplul din Alcalá de Henares, unde, la ultimele alegeri, în componența Consiliului Local a intrat, pentru prima dată în istorie, reprezentantul unui partid de extremă dreapta, anti-imigranți. La acel scrutin au votat aproximativ 200 de români din 21 de mii de rezidenți. Dacă ar fi fost măcar 500 de voturi în plus, extremiștii nu ar fi intrat în Consiliul Local.

Să zicem însă că un consilier de extremă dreapta care vrea expulzarea imigranților nu ne afectează până la urmă atât de mult, dar tuturor ar trebui să ne dea de gândit.

Avem o datorie față de noi și față de copiii care s-au născut în Spania și merităm să fim tratați la fel ca ceilalți cetățeni. O să ziceți: dar suntem tratați la fel! Deocamdată!

Dacă nu votăm, practic suntem invizibili și la fel vor fi și problemele noastre viitoare.

Nu pot să uit nici faptul că un alt efect pervers al absenței masive a românilor de la urne în 2011, a dus la reactivarea neașteptată a restricțiilor de muncă în iulie 2012, mulțumită guvernului socialist.

Nimic nu este gratuit și orice cadou trebuie răsplătit cumva, mai ales în dialogul cu politicienii. Și să nu ne mai simțim înșelați de promisiunile politicienilor. Politica nu este o relație de dragoste, ci una pur comercială.

În luna mai 2015 avem o nouă posibilitate să ne facem simțită prezența prin participare civică la vot. Avem dreptul și chiar datoria să punem umărul alături de spanioli la gestionarea orașului în care trăim, pentru că anii trec și întoarcerea acasă s-a transformat într-un vis pe care nu-l vom vedea realizat prea curând.

Avem însă toate avantajele ca să ne putem integra în societatea spaniolă, care este una dintre cele mai tolerante din Europa, iar politicienii spanioli sunt pe punctul să ne implore doar ca să participăm la alegeri.

Uneori un primar sau Consiliul Local ne influențează mult mai mult nivelul de trai decât un președinte sau chiar un parlamentar și dacă vom rata și această ocazie de a demonstra că existăm, cine știe ce alte „restricții” ne vor mai veni din senin.

Indiferent de eforturile noastre și cele ale primarilor spanioli care s-au chinuit să zică pe românește „Crăciun fericit”, vor fi mulți români care nu se vor duce până în 30 decembrie la primărie ca să se înscrie în registrul electoral spaniol. Nu o vor face pentru că sunt conectați la o Românie pe care o cunosc doar prin prisma deformată a televiziunilor de acasă și pentru că nu sunt conștienți de faptul că acum casa lor este Spania. Uitați-vă în spatele televizorului și nu veți găsi nimic!

Să mergem așadar la primăria orașului în care trăim până la 30 decembrie și să alegem posibilitatea de a ne construi un viitor aici, unde, ne place sau nu să recunoaștem, suntem primiți mai bine decât acasă.