Autorităţile regionale au prezentat în urmă cu câteva zile proiectul de construcţie a unui nou centru sanitar în localitatea Villarobledo, provincia Albacete, al cărui cost se va ridica la 3,9 milioane de euro. În această localitate, care are 27.000 de beneficiari ai sistemului public de sănătate, prezenţa comunităţii româneşti este foarte importantă numeric.
Noul dispensar medical va avea o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi şi vor depinde de el aproximativ 15.000 de persoane. Va fi ridicat pe o parcelă de teren cedată de Primărie, situată pe strada Cimitirului, în cartierul Socuellamos. Centrul va avea două niveluri, unul subteran unde vor fi situate instalaţiile generale ale instituţiei, vestiarele şi parcările şi parterul, unde vor fi distribuite cabinetele medicale. Vor exista 8 cabinete ale medicilor de familie, 8 cabinete ale asistenţilor medicali, 4 săli de tratamente, 2 cabinete de pediatrie şi cele aferente ale asistenţilor medicali şi mai multe săli de aşteptare.
Noul centru sanitar va dispune şi de zone destinate Reabilitării, Urgenţelor, Intervenţiilor medicale speciale, un laborator de recoltare a probelor biologice, o matronă, sală de pregătire pentru naştere, cabinetul unui asistent social şi unitatea de sănătate buco-dentală. O dată iniţiate lucrările, termenul de execuţie a edificiului va fi de 14 luni.