Primul eveniment public al regelui Felipe al VI – lea, proclamat în 19 iunie, a fost o întâlnire cu reprezentanți ai victimelor terorismului.
Printre invitați s-a aflat și Lorin Ciuhat, rănit la atentatele teroriste din 11 martie 2004, când 10 bombe au explodat în trenuri pline cu navetiști în Madrid.
La această întâlnire, organizată la două zile după proclamare, Felipe și Letizia, împreună cu ministrul de Interne, Jorge Fernández Díaz, au ținut un minut de reculegere împreună cu 42 de victime, în amintirea tuturor celor care au murit în urma atentatelor teroriste.
„A fost o întâlnire restrânsă și agreabilă, iar regele și regina au fost foarte amabili. Am avut ocazia să-i cunosc și înainte, când Felipe era prințul moștenitor, dar este prima dată când îl întâlnesc ca Rege al Spaniei”, ne-a mărturisit Lorin Ciuhat, în exclusivitate pentru Românul din Spania.
Întâlnirea cu victimele terorismului a avut loc la Palatul Zurbano din Madrid și a fost prima activitate publică de pe agenda regilor, după proclamarea lui Felipe al VI – lea ca șef al Statului.
{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}