Șoferul unui tir românesc a rămas blocat, din cauza GPS-ului, pe străduțele înguste din centrul vechi al localității Paterna din provincia Valencia.
Bărbatul se îndrepta spre un parc industrial din apropiere, dar indicațiile GPS-ului l-au condus cu tirul pe străzile întortocheate din centrul localității de 70 de mii de locuitori.
Tirul a ajuns până la piața centrală, la sediul primăriei și, potrivit autorităților locale, șoferul nu a respectat indicațiile semnalizate pentru traficul greu în oraș.
În centrul orașului, șoferul a încercat să rezolve situația îndreptându-se pe o stradă, chiar dacă era pe contrasens, dar după 250 de metri a rămas blocat cu tot cu tir.
Din cauza străzii înguste și mașinilor parcate pe margine, șoferul român nu a mai putut să ia curba și a rămas blocat.
Pe deasupra, șoferul nu știa deloc spaniola și numai cu ajutorul polițiștilor locali a reușit să scoată tirul din centrul vechi al orașului Paterna.
Ca să poată elibera camionul, Poliția Locală a chemat șoferii autovehiculelor parcate pe stradă cu pricina, iar una din mașini a fost luată cu macaraua.
Norocul a făcut să fie un român prin preajmă care i-a ajutat pe polițiștii spanioli să se înțeleagă cu șoferul tirului. Acesta a fost amendat pentru încâlcarea regulilor de circulație și a plătit pe loc, după care a fost ajutat să o ia pe direcția bună către parcul industrial unde trebuia să ajungă.
Polițiștii locali au precizat că au mai fost cazuri de tiruri care s-au rătăcit în oraș, dar niciodată nu a ajuns vreunul atât de departe de autostradă, până în centrul vechi al localității.