Accidentul s-a produs marți dimineață în regiunea Burgos, după ce un camion condus de un român, depistat cu alcool în sânge, s-a răsturnat pe șoseaua AP-1.
Șoferul depășea de 6 ori limita minimă de alcool, după cum informează Diario de Burgos și este acuzat de omucidere din culpă și de încălcarea regulilor de circulație.
Victima este un cetățean algerian, în vârstă de 57 de ani, care făcea autostopul pe șoseaua AP-1 la 6:40 dimineața și voia să ajungă la Algeciras, în sudul Spaniei.
Cel care l-a luat la bordul camionului a fost șoferul român care la scurt după aceea a pierdut controlul direcției și să răsturnat pe partea dreaptă.
Cetățeanul algerian a murit pe loc din cauza impactului, iar românul a suferit răni ușoase și a fost transportat la spitalul Universitar.
Serviciul de Urgență 112 al regiunii Castilla y Leon a trimis la fața locului un echipaj de pompieri ca să-l scoată pe șofer din cabină, unde rămăsese blocat.
Agenții de la Garda Civilă i-au făcut apoi testul privind consumul de alcool și la patru ore după accident, românul avea 0,88 mililitri de alcool pentru fiecare litru de aer respirat, cu mult peste limita legală de 0,15 ml.
Drept urmare, bărbatul a fost reținut și i s-a făcut dosar pentru ucidere din culpă și încălcarea regulilor de circulație.