Poliţia spaniolă din Valencia a eliberat, recent, un grup de 14 cetăţeni români care au intrat pe mâna unui grup infracţional care se ocupa cu traficul de persoane şi cu exploatarea lor prin muncă.
Cei 14 români au fost găsiţi într-o stare inumană şi în condiţii insalubre, iar oamenii legii l-au arestat cu această ocazie şi pe presupusul şef al grupului de infractori, un cetăţean român de 31 de ani. Investigaţiile au pornit de la informaţii culese despre o firmă din Valencia care promitea false contracte de muncă şi în spatele căreia se afla un grup care se ocupa cu falsificarea contractelor, înşelarea şi exploatarea cetăţenilor români.
Ulterior, poliţia a descoperit că era vorba despre o organizaţie infracţională din România care, prin intermediul unei firme de intermedieri de contracte de muncă, racola români interesaţi să vină la muncă în Spania. Cei care doreau să obţină un astfel de contract de muncă trebuiau să le plătească traficanţilor între 700 şi 1000 de euro şi li se promiteau locuri de muncă în Spania, contra unor salarii bune şi li se spunea că vor avea locuinţa asigurată.
La plecare, infractorii intermediau şi cumpărarea biletelor de autobuz pentru care cereau sume mari de bani. După ce ajungeau în Spania, bărbaţi şi femei, la un loc, erau cazaţi în camere de câte 4 persoane pentru care fiecare plătea şi 200 de euro. Astfel, traficanţii puteau să strângă şi 2000 de euro de pe urma unui apartament închiriat în astfel de condiţii.
În anumite situaţii, poliţia a descoperit că unii dintre cei înşelaţi nu ajungeau nici să lucreze şi în cazul în care o făceau, salariul ajungea în contul unuia dintre membrii grupării şi muncitorul primea doar 10%. Pe lângă asta cei care lucrau erau nevoiţi să plătească anumite sume zilnice şi pentru transportul la locul de muncă. Gruparea infracţională era formată în special din cetăţeni români, iar şeful acesteia se află deja la dispoziţia judecătorului.