Potrivit unor propuneri făcute de Observatorul pentru Inmigrare din Valencia, numărul în creștere de români și de arabi din comunitate va influența asupra curiculei școlare și asupra practicilor religioase. Astfel se prevede ca în viitor școlile valenciene să ofere cursuri de română și de arabă, în mod opțional.
În raportul publicat luna trecută și intitulat „Situația populației inmigrante în Comunitatea Valenciană. Balanță și perspective” se spune: „Dată fiind structura populației românești, numărului de nașteri din acest segment de populație și avantajelor derivate din cetățenia europeană se pot prevedea grupuri semnificative de copii și adolescenți români în sistemul educativ, posibila apariție a învățământului creștin ortodox (mai mult decât evanghelic și adventist) și posibilitatea de a oferi româna ca limbă străină opțională. Dat fiind dreptul de vot în alegerile municipale și europene va trebui avută în vederea și participarea lor politică.”
Aceasta nu este de fapt o noutate. Încă din 2008 există acorduri între Ministerul Educației din România și autoritățile spaniole pentru asigurarea unui program educativ de limbă și civilizație românească elevilor de origine română din Spania. Acest program era finanțat însă de autoritățile românești care asigurau materialul didactic și profesorii nativi. Deși a fost bine primit de către românii din Spania, programul nu a avut succes peste tot fiind multe probleme legate de selecția profesorilor, evaluarea programului și susținerea sa materială. În Comunitatea Valenciană acest program a avut în mod special succes și continuitate în Alicante. Aceasta însă este provincia cu cei mai puțini români din Comunitate, însă cu un spirit românesc foarte viu animat de profesoara Cătălina Iliescu de la Universitatea din Alicante.