Un român din Asturia a fost arestat de poliția spaniolă pentru că a vândut o mașină cu kilometrajul trucat.
Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, ar fi cumpărat un autorism de gamă medie și i-ar fi redus numărul de kilometri parcurși cu 200 de mii.
După aceea, mașina a fost vândută la un preț modic unei femei care locuiește în orașul Avilés, din nordul Spaniei.
Victima înșelătoriei și-a dat seama de adevărata stare a mașinii după ce a realizat verificarea tehnică.
Inspectorii au descoperit că cifrele oficiale din evidențele lor contraziceau kilometrajul de la bordul autovehiculului.
Femeia a depus o plângere și poliția a reușit să-l localizeze pe român, care vânduse mașina prin intermediul unei firme.