Ne place sau nu, trebuie să acceptăm că lumea se află foarte aproape de o mare răspântie ideologică. Nu ştiu dacă ne apropiem de o revenire mondială a comunismului, dar eşecul capitalismului ca ideologie a libertăţii este mult mai periculos decât o simplă criză economică, oricât ar fi ea de feroce.
Decenii la rând a existat o luptă crâncenă între susţinătorii utopiei comuniste şi cei care vor o societate în care fiecare să aibă ceea ce merită pe măsura eforturilor. Nu ştim cum se va termina povestea, dar cel mai preocupant este faptul că surparea idealului occidental este o mare dezamăgire pentru toţi românii care au urmat îndemnul celor de la Pet Shop Boys „Go West Life is peaceful there (Mergi în Vest, viaţa e mai liniştită acolo)”.
Majoritatea am emigrat sau ne pregătim să emigrăm către un Vest care este uzurpat de corupţie. Iar corupţia nu ne este străină nici la noi acasă. Dincolo de asta, problema noastră este că ne-am trezit de la o zi la alta în plin capitalism, fără să fi cerut careva asta şi acum când am început şi noi să pricepem regulile lumii capitaliste, aceasta se închide şi se prăbuşeşte în sine.
Mişcarea indignaţilor, Primăvara arabă sau răscoala din Grecia sunt doar câteva semne clare că lucrurile se înfierbântă. Societatea occidentală în care trăiam şi noi anesteziaţi de consumul haotic de resurse şi de bani este pe cale să se trezească la realitatea dură şi eternă a austerităţii. Occidentalii şi-au pierdut libertatea pentru că sunt datori vânduţi, iar noi românii am visat mereu la Vest pentru că ni se spunea că aici putem fi proprii noştri stăpâni.
De altfel, destinul Occidentului seamănă teribil de mult cu cel al României ceauşiste.
Şi într-un caz şi în celălalt au fost pornite proiecte faraonice, nesustenabile: boomul economic şi, respectiv, visul unei Românii ca mare putere industrială.
Şi Ceauşescu, dar şi bancherii occidentali au ajuns să fie faliţi, iar costurile provocate de proiectele lor nebuneşti le plătesc acum cetăţenii.
Dincolo de indignare, societatea occidentală trăieşte o revoluţie a conştiinţei, a trezirii la o realitate care este guvernată de o austeritate ilogică. Indignarea creşte însă şi mai mult după ce îţi dai seama că aceeaşi oameni sau organisme care nu au fost capabili să prevadă criza, iar unii au şi provocat-o, revin acum cu dogma inamovibilă a austerităţii doar pentru popor.
Guvernele vor solvabilitate în cifre, dar cetăţenii văd cum li se duc anii şi nivelul de trai în cifrele administraţiei şi simt că statul a devenit un proiect nerentabil, în formula actuală. Nu este prima dată în istorie când foamea şi dorinţa de răzbunare pregătesc terenul pentru „soluţii finale” în politică şi nimic nu ne îndreptăţeşte să credem că lucrurile se vor petrece altfel, mai ales în ceea ce ne priveşte ca emigranţi.
În acest moment însă fiecare român îşi pune întrebări faţă de modelul de societate în care a ajuns să trăiască şi îşi dă seama că valorile în care crezuse sunt false sau la fel de false ca cele dinainte, de care se lepădase. Între timp, greutăţile economice şi corupţia politicienilor îi determină pe mulţi români să vadă trecutul într-o lumină diferită, în timp ce valorile de ieri se estompează iremediabil cu idealurile eşuate ale Vestului.