„Era … aşa cum trebuie să fie o mamă… şi-a dedicat viaţa familiei…”, ne spune cu durere Viorel Creţ. Tânărul, care va împlini în curând 30 de ani, trece acum prin cea mai grea încercare a vieţii sale: aceea de a-şi îngropa mama, care a murit pe neaşteptate, pe pământ străin, departe de casă. Duce cu el, înapoi în România, trupul fără viaţă al mamei, din care au fost extrase organele, pentru a putea fi salvate alte vieţi. În crunta tragedie de a-ţi vedea o rudă iubită ţinută în viaţă cu ajutorul aparatelor, donarea organelor devine gestul cel mai altruist de care poate fi capabilă o persoană.

Deşi au trecut câteva zile de la moartea mamei sale, lui Viorel Creţ îi vine greu să vorbească despre ea la timpul trecut. Încă nu poate accepta ideea că nu mai este. Silvia Apolzan avea doar 51 de ani. Niciodată nu a avut probleme importante de sănătate. Ba dimpotrivă. Ea i-a sprijinit tot timpul pe cei de lânga ea. Ultimii ani îi dedicase în întregime familiei şi îngrijirii mamei sale. Cu o lună jumătate în urmă a venit în Spania, în dorinţa de strânge bani albi pentru zile negre. Şi-a lăsat acasă soţul pensionar şi pe cei doi fii. În Villa de Don Fadrique, un sătuc de aproape 5.000 de locuitori din Castilla la Mancha, se afla la lucru sora ei. Silviei i s-a promis că va lucra într-o casă, unde va trebui să îngrijească o bătrână. Când a ajuns în Spania, a aflat însă că va putea munci acolo doar pentru o perioadă de o lună şi jumătate, cel mult două luni.

Nimeni nu se aştepta la tragedia ce avea să urmeze. După doar o săptămână de lucru, Silviei i s-a făcut rău. Avea dureri puternice de cap şi de stomac. Medicul din sat, anunţat de rude, a venit la domiciliu şi a consultat-o. Considerând că starea femeii este gravă, a solicitat imediat o Ambulanţă, care să o poată transporta la cel mai apropiat spital, cel din Alcazar de San Juan. Până la spital, femeii i-a paralizat partea stângă a corpului. Primele investigaţii medicale au arătat că un vas de sânge din interiorul craniului cedase. Jumătate din creier era inundată de sânge.

Silvia nu ştia că va muri

Doctorii au început imediat tratamentul, la care femeia a reacţionat bine timp de câteva zile. Familia de acasă nu putea să creadă că Silvia era pe un pat de spital, într-o ţară străină, aproape singură. Fiul ei cel mare, Viorel, decide să vină la căpătâiul mamei sale, pentru a-i alina suferinţa. Aproape pe neaşteptate, situaţia se schimbă însă radical. Sora ei îşi aminteşte de ultima zi a femeii: „Mergeam tot timpul la ea. Era conştienă, am vorbit cu ea, mă întreba de familie, de cum era acasă. Am povestit multe lucruri. Începuse să-şi revină. Medicii îmi spuseseră să o las să se odihnească, să nu vorbesc mult cu ea. Silvia îmi tot spunea că o doare capul, că e obosită…. Cine se aştepta să moară? Chiar în acea dimineaţă ne spuseseră că se va face bine, că se va recupera…”, îşi aminteşte sora ei. La una dintre vizite, Silvia Apolzan i se plânge surorii sale: „Mă doare capul, mi-e somn…”. Au fost ultimele cuvinte rostite de femeie. A aşezat capul pe pernă, ca şi cum ar dormi, şi nu s-a mai trezit niciodată.

silviaFiul şi-a găsit mama pe moarte

Fiul Silviei se afla pe drum. Abia aştepta să poată vorbi cu mama sa. I se spusese la telefon că-şi va reveni. Când a coborât din avion şi a mers la spital, a aflat însă că mama lui intrase în comă. Timp de o săptămână nu au fost semne de îmbunătăţire a stării pacientei. Medicii de la Spitalul La Mancha Centro i-au vorbit fiului despre posibilitatea de a dona organele mamei sale, când aceasta va deceda. Lovitura a fost grea pentru tânărul de 30 de ani. „I-am întrebat şi pe tatăl şi pe fratele meu ce să fac, ce răspuns să dau. Dar erau distruşi. Mi-au spus să fac aşa cum cred eu că este mai bine. În acel moment m-am gândit la multe lucruri. Mi-am amintit de prietena mătuşii mele, din Madrid, care face de 3 ani dializă şi are nevoie de un transplant de rinichi. Şi atunci m-am hotărât să ajut alţi oameni, care ar putea avea o nouă şansă. Nu-mi pare rău pentru decizia pe care am luat-o. Ştiu că sunt foarte mulţi oameni care au nevoie de un organ. Ştiu că sunt liste lungi de aşteptare şi nu sunt suficienţi donatori. În plus, puteam arăta lumii întregi că românii sunt capabili şi de multă bunătate, nu doar de lucruri rele”, mărturiseşte Viorel Creţ.

În timp ce medicii se ocupau de prelevarea organelor femeii, Viorel trebuia să găsească o soluţie pentru a-şi înmormânta mama. „Trebuia să aleg între a o înmormânta şi a o incinera. Cineva din sat, proprietarul unui magazin de ziare şi reviste, mi-a oferit pentru mama mea un loc de veci în cimitir. M-am gândit să întreb şi medicii de la spital dacă nu ne pot ajuta cu ceva să putem duce acasă corpul mamei mele. Atunci mi-au spus că se ocupă ei de tot, ca recunoştinţă că am donat organele”, povesteşte tânărul.

Acum corpul Silviei Apolzan se odihneşte într-un cimitir din ţara natală şi nimeni nu va uita cum tragedia ei s-a transformat într-o flacără de speranţă pentru alţi bolnavi, aflaţi pe patul de spital.

Legea spaniolă spune că toţi suntem potenţiali donatori

Puţini ştiu că, în conformitate cu Legea transplanturilor de organe, în Spania, toţi cetăţenii sunt consideraţi posibili donatori, cu excepţia cazului în care, în viaţă, persoana şi-a manifestat în mod expres dorinţa de a nu i se preleva organele. În celelalte situaţii, pentru a se putea iniţia procesul de recoltare a organelor, este nevoie de consimţământul scris al familiei defunctului. Dacă o persoană doreşte să devină donator şi nu vrea să lase această decizie la latitudinea rudelor, în timpul vieţii poate solicita un Card de donator. Acest document are menirea de a arăta rudelor care ar fi fost dorinţa persoanei decedate, ajutându-le astfel în luarea deciziei de semnare a consimţământului. O altă variantă, ce are întâietate faţă de dorinţa rudelor, este Testamentul vital. Este o formă de testament, făcută în faţa notarului şi înscrisă în Registrul Voinţelor Anticipate, prin care persoana, în timpul vieţii, îşi manifestă dorinţele cu privire la tratamentul care ar dori să i se aplice în cazul în care, într-o zi, se va afla în imposibilitatea de a se exprima. Aceste Registre funcţionează în toate Comunităţile Autonome din Spania.

Ce organe pot fi prelevate?

O persoană aflată în moarte cerebrală poate dona atât organe, cât şi ţesuturi, existând posibilitatea optării doar pentru unul din cele două tipuri. Organele ce pot fi recoltate în scopul transplantării sunt: rinichii, ficatul, inima, plămânii, pancreasul. În timp ce în categoria ţesuturilor susceptibile a fi transplantate sunt: cornea, oasele şi segmentele osoase, valvulele cardiace, segmentele vasculare, pielea, membrana amniotică.

Datele statistice situează Spania pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte donarea organelor. Astfel, 18% din numărul total al donatorilor din Uniunea Europeană sunt spanioli sau trăiesc în Spania. Aproximativ 10% dintre ei sunt de origine străină. Totuşi acest număr este insuficient, reuşindu-se asigurarea a aproximativ 46% din necesarul anual de organe. În Europa mor zilnic 12 persoane care nu mai apucă să primească organul de care au nevoie. Anul trecut, doar în Spania au fost realizate 4.028 de transplanturi, ajungându-se la 1.605 donatori, aceste cifre fiind cele mai mari înregistrate până acum.