„Forţa Crucii Roşii rezidă în voluntarii săi: ei sunt cei care au grijă ca persoanele în vârstă să se simtă cât mai puţin izolate, acordă ajutor victimelor accidentelor şi participă în acţiuni de salvare, educă tinerii în spiritul valorilor sociale, se joacă împreună cu copiii în centrele spitaliceşti, colaborează la integrarea socială a persoanelor imigrante, participă în programe de ajutorare a femeilor victime ale violenţei în familie… în esenţă luptă pentru o societate mai dreaptă şi solidară”.
Acestea sunt doar câteva cuvinte pe care Crucea Roşie, prin intermediul paginii sale de internet, le adresează colaboratorilor săi, VOLUNTARII, aceia care renunţă la o parte din timpul lor pentru a-l dedica ajutorării celor din jur. Şi oricâte cuvinte s-ar scrie despre voluntari, tot ar fi prea puţine pentru a exprima recunoştinţa acelor persoane ce primesc ajutorul lor. Nu există recompense materiale, nici faimă, nici alte beneficii. Un zâmbet sincer şi un simplu “mulţumesc” reprezintă răsplata de nepreţuit pentru cei ce vin în sprijinul celor neajutoraţi.
După cum explică Jerónimo Corrales Gomez, director la Crucea Roşie din Alcázar de San Juan, “nu poţi să convingi o persoană să devină voluntar într-o organizaţie. Oamenilor li se oferă această posibilitate iar ei, de formă reflexivă şi voluntară, decid să colaboreze cu noi. Li se dau toate informaţiile cu privire la ceea ce pot face şi atunci hotărăsc cum să se implice. Unii o fac în semn de mulţumire, alţii pentru că pur şi simplu vor să ne dea o mână de ajutor. Vin fie singuri, fie însoţind alte persoane. Alteori tinerii vin să se intereseze despre vreun curs şi atunci descoperă voluntariatul şi rămân cu noi. Şi eu am început ca voluntar, în urmă cu 25 de ani, pentru că îmi plăcea acel sentiment de a veni în ajutorul celorlalţi, voiam să fiu util pentru cei din jurul meu”, îşi aminteşte bărbatul.
Voluntarii români, o verigă tot mai importantă
Printre persoanele care lucrează ca voluntari în cadrul organizaţiei Crucea Roşie din Spania sunt şi români, tot mai mulţi cu fiecare zi care trece. Iar motivaţia este una singură: dorinţa de a face un bine aproapelui lor.
Dorin Sărăşan este un tânăr român de 39 de ani, care locuieşte în localitatea Pedro Muñoz, provincia Ciudad Real. Provine din localitatea Mediaş, judeţul Sibiu şi lucrează ca şi asistent sanitar pe o ambulanţă UVI movil în Tomelloso. Zi de zi, împreună cu colegii lui, salvează vieţile unor oameni aflaţi în situaţii extreme. Trăieşte intens fiecare clipă, pentru că ştie că de el depind cei ce au nevoie de ajutor urgent. Deşi are un program încărcat, Dorin Sărăşan găseşte timp şi pentru a colabora ca voluntar în cadrul Crucii Roşii din Alcázar de San Juan. S-a înscris în rândurile voluntarilor în urmă cu aproximativ 2 ani, fiind conştient că experienţa sa profesională ar putea fi de folos şi altor oameni, alţii decât pacienţii ajutaţi zilnic: “Îmi face plăcere să pot ajuta oamenii care au nevoie de intervenţie urgentă în orice moment. Am ajuns să lucrez voluntar prin intermediul altei persoane care deja făcea acest lucru. M-am înscris în Crucea Roşie pentru a da o mână de ajutor în tot ceea ce are de-a face cu urgenţele medicale şi măsurile de prim ajutor. Merg la diferite programe, precum cursele de biciclete, sau oriunde mi se cere. Mă duc cu plăcere de fiecare dată când sunt chemat”, mărturiseşte Dorin Sărăşan.
Nevoia te învaţă să fii altruist
Livia este o altă româncă din Alcázar de San Juan care colaborează cu Crucea Roşie din localitate. Ea ne povesteşte că ajutorarea celorlalţi nu este un lucru pe care să-l fi învăţat odată cu înscrierea în rândurile Crucii Roşii, ci mult mai devreme, în tinereţea petrecută într-un sat de munte din România, unde era angajată la Primărie şi se lovea zilnic de cazuri dificile, ce ar fi avut nevoie de intervenţia unui asistent social. Pe atunci însă nu exista această categorie profesională la sate, aşa că oamenii se ajutau reciproc. “Dacă eu am învăţat să fiu voluntară, a fost probabil şi dintr-o necesitate din zona în care trăiam. Era o zonă de munte, cu familii nevoiaşe, cu mulţi copii şi în fiecare casă găseai o situaţie diferită. În plus, în România, Crucea Roşie a existat de când am început eu să am conştiinţa lucrurilor. Îmi amintesc că, în tinereţea mea, toţi erau donatori de sânge. Umblau prin sate caravane şi se ducea lumea cu atâta bucurie să doneze sânge pentru ceilalţi. Eu sunt voluntară pentru că am făcut acest lucru şi la biserică şi în comunitatea în care am trăit, tot timpul am încercat să-i ajut pe ceilalţi. Aşa am ajuns să-mi dau seama că dacă eu am probleme şi mi-e greu, sunt poate alţii lângă mine cărora le este şi mai greu. În societatea în care eu am crescut, în care eu m-am format pentru viaţă, omul de lângă mine era privit ca o persoană, nu ca un număr, nu ca un posesor de averi sau unul care nu avea nimic”, îşi aminteşte cu nostalgie Livia.
Femeia se află în Spania de 8 ani şi s-a implicat pentru prima dată într-un program al Crucii Roşii în anul 2005. Acum merge de fiecare dată când este solicitată în cadrul programelor de transport de persoane, însoţire de persoane, vizite şi asistenţă la domiciliu. „Mă duc uneori cu bătrânii la azil şi când îi ajut să se dea jos din maşină, se uită în ochii mei şi-mi spun „Mulţumesc”… e foarte emoţionant. Dacă ştii că oamenii aceia au nevoie într-adevăr de ajutor, atunci fiecare gest al lor, fiecare privire te mulţumeşte, aia este recompensa ta”, ne declară emoţionată Livia.
Profesia ideală – lucrul cu copiii
Maria este fiica Liviei şi a împlinit în urmă cu câteva zile 20 de ani, vârstă la care planurile de viitor le are foarte clar stabilite. Visa până nu demult să devină o avocată de succes. Între timp, însă, ceva s-a schimbat. Acum singura dorinţă a fetei este să lucreze cu copiii. Şi această decizie a luat-o după ce a colaborat timp de 2 ani, în nenumărate programe, cu Crucea Roşie din Alcázar de San Juan. „Mă duc ca voluntar oriunde au nevoie de mine. Mă au ca un fel de persoană de rezervă, niciodată nu spun că nu. Particip în programele de transport adaptat pentru persoanele cu handicap, însoţire de persoane, vizite la domiciliu, dar cel mai mult colaborez în cadrul Cruz Roja Juventud (n.r.O ramură specială a Crucii Roşii, dedicată activităţilor pentru copii). Îmi place să ajut oamenii, îmi plac copiii, acum fac un curs de monitor de activităţi pentru copii (monitor de actividades juveniles) şi sper să pot realiza perioada de practică în cadrul Crucii Roşii. Înainte îmi doream să fiu avocată, dar îmi place prea mult lucrul cu copiii ca să pot renunţa la el”, subliniază tânăra.
An de an se organizează campanii care încearcă să atragă atenţia asupra importanţei voluntariatului în societatea cotidiană. Oricine doreşte să dedice puţin din timpul său liber poate deveni voluntar. Nu contează nici faptul că nu ar avea pregtirea necesară, întrucât instituţiile precum Crucea Roşie asigură chiar ele formarea personalului prin cursurile proprii. Este nevoie doar de o inimă mare şi de dorinţa de a face bine, fără a aştepta ceva în schimb.
